Preşedintele ASF poate declanşa controlul inopinat

business-600x337

Potrivit proiectului de regulament privind activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/, lansat în dezbatere publică, preşedintele instituţiei poate hotărâ asupra controlului inopinat la o companie reglementată şi/sau supravegheată de instituţie şi îl poate declanşa din proprie iniţiativă sau la solicitarea oricăruia dintre cei trei vicepreşedinţi.

Acest control va avea la bază semnale de avertizare timpurie/reclamaţii/orice alte informaţii care denotă posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare şi ameninţă îndeplinirea misiunii/obiectivelor ASF.

Echipa de control a ASF are dreptul să solicite şi să verifice, în totalitate sau prin sondaj, orice înscrisuri, informaţii, înregistrări de orice fel, inclusiv cele telefonice în legătură cu ordinele primite/transmise, fişiere, registre şi evidenţe contabile care pot avea legătură cu activitatea entităţii controlate, inclusiv cu activităţile externalizate/transferate de către aceasta, după caz, precum şi sistemele informatice de evidenţă şi prelucrare a datelor. De asemenea echipa de control ASF are obligaţia să respecte programul de lucru al entităţii controlate, iar controlul se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al entităţii numai cu acordul scris al reprezentantului legal al acesteia.


Publicat

în

de către