Sistem de prevenire a conflictelor de interese în domeniul achiziţiilor publice

ANI
Agenţia Naţională de Integritate a selectat consorţiul format din Siveco, UTI Grup, SAP România şi Computer Sharing pentru furnizarea unui sistem IT de prevenire a conflictelor de interese în domeniul achiziţiilor publice.

Prin anunţul de paticipare, contractul a fost estimat 30,43 milioane de lei, TVA inclusă, cu durata contractului de 12 luni de la data atribuirii.

În luna martie 2013, preşedintele ANI, Horia Georgescu, a declarat că sistemul IT va funcţiona printr-o platformă cu o bază de date care va fi integrată atât la nivelul Registrului Comerţului, cât şi la nivelul instituţiilor fiscale, astfel încât să se facă relaţionarea cu persoanele conducătoare de instituţii publice sau implicate în proceduri de achiziţie publică.


Publicat

în

de către