Soarta Institutului Cantacuzino, în mâinile CE

Institutul_Cantacuzino_vaccin
Guvernul aşteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru a acorda un ajutor de stat Institutului Cantacuzino, prin ştergerea tuturor datoriilor, a afirmat premierul, Victor Ponta.

Avem proiectul de ordonanţă privind acordarea ajutorului de stat pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino. Deci, în primul rând ştergem toate datoriile şi pornim de la un moment T0. Important este să avem şi un plan ca, după aceea, să nu se acumuleze din nou datorii şi să poată să fie pus în funcţiune şi să-şi exercite rolul absolut strategic şi naţional şi de mândrie, până la urmă, naţională pe care-l are Cantacuzino. Important e că ştergem datoriile„, a declarat premierul la începutul şedinţei de Guvern din data de 10 iunie.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei, din cea a Ministerului Sănătăţii.


Publicat

în

,

de către