Acțiuni de la Electrica în vânzare de la 16 iunie

CC-Olesea
Reprezentanții Grupului Electrica au anunțat despre oferta privind vânzarea a 51% din acţiuni, care urmează să se deruleze în perioada 16 – 25 iunie,
iar listarea companiei la bursele de la Bucureşti şi Londra este estimată pentru data de 3 iulie.

Oferta  va avea trei tranşe, astfel că investitorii vor putea cumpăra atât acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi GDR-uri pe piaţa de la Londra.  Prin urmare statul intenționează ca cele 51% din acţiunile companiei să fie transferate către investitori privaţi.

După listarea la bursele de valori va fi posibil aplicarea unui mecanism de stabilizare al preţului, prin care unii dintre brokerii din consorţiu vor putea cumpăra acţiuni Electrica sau GDR-uri cu o parte din banii atraşi în ofertă, pentru a opri scăderea.

Potrivit şefului Direcţiei Privatizare din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu, la finalul lunii februarie, în urma transferului de acţiuni compania Electrica ar putea atrage peste 400 milioane de euro.

Recent Grupul Electrica a fost reorganizat, înainte de listarea la bursele de valori, iar, participaţiile minoritare ale grupului au fost transferate către o societate nou-înfiinţată în scopul administrării acestor active, la care statul este acţionar unic.

Oferta de vânzare a acțiunilor va fi intermediată de consorţiul format din BRD, Citigroup, Raiffeisen Bank, Societe Generale şi Swiss Capital. 


Publicat

în

,

de către