CE propune extinderea regulii „n+3” pentru România şi Slovacia

051407421950226047
Comisia Europeană (CE) a propus o măsură care extinde regula ‘n+3’ pentru România şi Slovacia dincolo de 2013, în conformitate cu o cerere în acest sens a Consiliului European din februarie, reducând astfel riscul de dezangajare a fondurilor de coeziune din cauza lipsei de timp pentru cheltuirea banilor.

CE a propus două măsuri pentru a ajuta ţările afectate de criză să utilizeze fondurile UE, ajutând statele membre să găsească soluţii la problema şomajului în rândul tinerilor, să sprijine Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM) şi să plătească proiecte majore de infrastructură. În absenţa măsurilor propuse, investiţiile din cadrul politicii de coeziune pentru creştere ar putea fi pierdute din cauza lipsei de timp pentru cheltuirea banilor sau din cauza dificultăţii de a găsi cofinanţatori la nivel naţional şi în sectorul privat în climatul economic actual, informează un comunicat al CE dat publicităţii la Bruxelles.

„‘Măsurile specifice pe care le-am adoptat astăzi vor ajuta aceste ţări să utilizeze atât de necesarele investiţii pentru a crea locuri de muncă sustenabile sprijinind IMM-urile şi ajutându-le să obţină finanţare, pentru a ajuta tinerii să se reintegreze pe piaţa muncii şi pentru a încuraja inovarea şi cercetarea. Aceste măsuri nu vor fi doar în beneficiul ţărilor implicate, ci şi pentru Europa în ansamblul ei. Însă ar trebui să adaug că, deşi prezenta propunere oferă spaţiu de manevră, ea nu poate înlocui reformele şi măsurile de accelerare în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, citat în comunicat.
Propunerea CE extinde regula ‘n+3’ pentru România şi Slovacia care, altfel, ar fi expirat în 2013. Măsura oferă celor două state o mai mare libertate de a cheltui şi de a solicita fonduri de la UE, reducând riscul de pierdere a banilor europeni.


Publicat

în

,

de către

Etichete: