Convenţie pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată între România şi Regatul Norvegiei

norv

Potrivit unui comunicat de presă al MAE Ministrul Bogdan Aurescu a făcut, la 27 aprilie, o vizită oficială în Norvegia, la invitaţia omologului său, Borge Brende unde a fost semnată Convenţia între România şi Regatul Norvegiei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit.

Potrivit MAE, în cadrul consultărilor cu ministrul Borge Brende, şeful diplomaţiei române a subliniat faptul că investitorii norvegieni ar putea valorifica stabilitatea economică a României pentru a demara afaceri în ţara noastră şi a pledat pentru intensificarea schimburilor comerciale bilaterale, care în prezent se ridică la 675 milioane de euro. „În acest context, cei doi miniştri au convenit să acţioneze pentru a impulsiona diversificarea cooperării la nivel economic şi sectorial. Bogdan Aurescu a mulţumit pentru faptul că Norvegia pune la dispoziţia României fonduri prin Mecanismul financiar al SEE şi prin Mecanismul financiar norvegian„, menţionează sursa citată.

În cadrul consultărilor dintre cei doi miniştri au fost abordate şi principalele teme aflate pe agenda internaţională:

  • despre Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga, care va avea loc la 21-22 mai;
  • în ceea ce priveşte Republica Moldova, România şi Regatul Norvegiei şi-au declarat din nou susţinerea pentru parcursul european al acestei ţări. 
  • viitorul Summit NATO din 2016, evoluţiile din Orientul Mijlociu şi provocările actuale reprezentate de terorismul internaţional;
  • situaţia din Balcani, dosarul nuclear iranian şi perspectivele sale, inclusiv efectele finalizării sale în plan regional;
  • criza din Siria şi cea din Yemen, cooperarea la nivel ONU;
  • problematica migranţilor provenind din sudul Marii Mediterane;

Potrivit MAE, ministrul norvegian a acceptat „cu plăcere” invitaţia omologului român de a face o vizită la Bucureşti în această toamnă.


Publicat

în

,

de către