Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Proiect de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, aprobat

Autor: Cristina Morozan
august11

dosar-document

Guvernul a aprobat un proiect de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

Potrivit unui comunicat, scopul aplicării noilor măsuri îl reprezintă reclasificarea pieței de capital românești în categoria piețelor emergente obiectiv care, odată atins, va aduce României o vizibilitate crescută la nivel european și mondial şi va crea premisele atragerii unor noi categorii de participanți (de natura intermediarilor, fondurilor de investiții, emitenților, investitorilor instituționali și chiar de retail).

Astfel se transpun în legislația naţională Directivele europene ce obligă emitenții de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată, care își au sediul sau își desfășoară activitatea într-un stat membru, la o mai bună informare a investitorilor.

De asemenea, companiile active în industriile extractive (petrol, gaze și minerale) și în sectorul forestier sunt obligate să declare, într-un raport anual separat, plățile efectuate către guvernele țărilor în care își desfășoară activitatea.

O altă măsură vizează sporirea integrității piețelor financiare europene prin stabilirea de sancțiuni penale pentru cele mai grave abuzuri de piață comise intenționat, se mai arată în comunicat.

Comentariile sunt închise pentru Proiect de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, aprobat

Comments are closed.


Arhiva