Statisticile ABE privind sistemul bancar

CC-OleseaPotrivit unui scenariu pesimist care vizează ţările UE pregătit de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), România ar putea înregistra trei ani de recesiune, cu o creştere a şomajului la peste 9% şi scăderi ale preţurilor locuinţelor chiar şi peste 12% pe an.

ABE a decis să utilizeze un scenariu advers care să reflecte potenţialele amenințări la adresa stabilităţii sectorului bancar. Principalii parametrii a testelor de stres incluse în acest scenariu sunt creşterile puternice ale randamentelor cerute de investitori la cumpărarea de obligaţiuni, scăderile puternice pe piaţa imobiliară şi pe burse, şi intrarea în recesiune a tuturor ţărilor din UE.

În cazul deteriorării semnificative a situaţiei economice, autorităţile europene prevăd un avans al PIB de 2,5% pentru România anul următor, cu o rată a şomajului de 7,1% şi o creştere de 3% a preţurilor la locuinţe, respectiv de 1,1% pe piaţa comercială.

Pentru anul 2016, ultimul an analizat în scenariul pesimist al ABE, contracţia economică a României s-ar plasa la 0,7%, în timp ce şomajul ar atinge un nivel ridicat, de 9,2%. Scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară ar continua, însă mai lent faţă de anii anteriori.

Potrivit Autorității Bancare Europene impactul negativ în scenariul pesimist pentru perioada 2014-2016 se situează la 10,3 puncte procentuale în privinţa PIB al României, faţă de 7 puncte procentuale pentru UE. În ceea ce privește impactul negativ pe bursa românească, acesta s-ar situa la 14,6% în acest an, la 13% anul următor, și 15,5% în 2016.


Publicat

în

,

de către