Adoptarea OUG pentru modificarea Codului penal şi a Codului de Procedură Penală

imagescdepSenatul a adoptat două ordonanţe de urgenţă, una care modifică Codul Penal, cât şi Codul de Procedură Penală şi una pentru extinderea modalităţilor de plată pentru achiziţionarea operei lui Brâncuşi „Cuminţenia Pământului” şi la donaţii online, SMS-uri şi servicii de tip teledon.

Actul normativ pentru modificarea Codului penal şi a celui de Procedură Penală a fost adoptat invocându-se nevoia de a transpune în legislaţie 15 decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi directive europene, printre care cea cu privire la încetarea urmării penale şi înăsprirea unor pedepse.

De asemenea, Ministerul Justiţiei invocă drept temei pentru adoptarea OUG ”numărul relativ mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu legea fundamentală, deşi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la norme procesual-penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor” şi ”existenţa mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat şi îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern”.


Publicat

în

de către