Adoptarea unei ordonanţe privind preluarea corecţiilor financiare la bugetul de stat în cazul POS Mediu

downloadPremierul Victor Ponta a anunţat că ordonanţă simplă şi un proiect de hotărâre care privesc preluarea corecţiilor financiare la bugetul de stat în cazul Programului Operaţional Sectorial Mediu au fost adoptate, miercuri, în şedinţa de Guvern.
Acesta a mai menţionat că este vorba despre circa 100 de milioane de lei.
„Este vorba de corecţii aplicate pentru, ştiţi foarte bine, neregulile constatate până în luna noiembrie 2011. Aceste corecţii nu sunt bani pierduţi pentru România, nu mai pot fi folosiţi într-un anumit proiect pe care s-a aplicat corecţia, însă rămân în anvelopa fondurilor pe care România le poate accesa în continuare, deblocând POS de Mediu”, a afirmat primul ministru.
El a mai specificat că POS Mediu este unul din programele „care merge cel mai bine în ultimul timp”.
Premierul a anunţat pe 10 iulie că urmează să fie adoptată o nouă măsură „dureroasă” pentru buget, cea referitoare la corecţiile financiare, precizând că acestea nu pot fi imputate unităţilor administrativ-teritoriale care nu se fac vinovate de neregulile constatate în urma derulării unor proiecte care au beneficiat de sprijinul financiar al UE.
Pe 17 iulie, în şedinţa de Guvern a fost adoptată ordonanţa cu privire la reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.


Publicat

în

de către