Codul fiscal, salarizarea şi bugetul – pe agenda sesiunii parlamentare din toamnă

parlament
Ultima sesiune parlamentară înaintea anului electoral 2016 va debuta la 1 septembrie cu dezbaterea unor legi care au iscat dispute legate de politica fiscală, dar şi de problema salarizării, Codul Fiscal şi ordonanţa privind creşterea veniturilor pentru demnitari.

Codul Fiscal – problema rămasă nerezolvată după ce legea adoptată de Parlament în iunie a fost retrimisă de preşedintele Iohannis spre reexaminare, va fi primul care va intra în discuţia Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, chiar din primele zile ale sesiunii.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că noul Cod Fiscal este într-o procedură accelerată în Parlament, fiind aşteptat să treacă de plenul Senatului la 1 septembrie, iar la 3 septembrie – de cel al Camerei Deputaţilor, astfel încât să poată fi promulgat de preşedinte, Klaus Iohannis până lunea viitoare.

Un alt subiect care ar trebui să fie discutat în sesiunea septembrie-decembrie este ordonanţa prin care au fost majorate salariile mai multor categorii de demnitari, printre care preşedintele, premierul, preşedintele Senatului şi al Camerei Deputaţilor, dar şi membrii Birourilor permanente ale celor două Camere.

Ordonanţa a stârnit un val de nemulţumiri în rândul unor parlamentari care s-au simiţit „discriminaţi”, avansându-se chiar scenariul unor iniţiative legislative prin care să-şi majoreze indemnizaţiile.

Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2016 sunt alte legi importante, iar Executivul ar trebui să trimită proiectul către Parlament până la 15 noiembrie.


Publicat

în

de către

Etichete: