Începând cu 2015 taxele vor putea fi plătite cu cardul, online şi la terminalele Trezoreriei

lc+olesea
La 1 octombrie Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat că a fost aprobată ordonanţa de urgenţă potrivit căreia persoanele fizice vor putea cu cardul, online şi la terminalele Trezoreriei, impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii publice, începând cu anul 2015.

Actul normativ prevede deasmenea şi comisioane bancare de 0,3%, care vor fi suportate din bugetul de stat, şi nu de către contribuabili sau de către instituţiile cărora le sunt plătite diferitele impuneri fiscale.

Plata comisioanelor aferente tranzacţiilor, suportate de la bugetul de stat, se va realiza prin debitarea directă şi/sau prin emiterea de facturi la termenele stabilite de sistemele de plată.

Noul sistem de plată furnizat de Trezoreria Statului va contribui atât la stimularea plăţilor cu mijloace electronice moderne, cât şi la diminuarea plăţilor în numerar efectuate de către contribuabil la ghişeele instituţiilor publice.

Ulterior acest sistem de plată ar putea fi extins şi pentru firme, prin ordin emis de Ministerul Finanţelor Publice, care va stabili tipurile de plăţi care pot fi achitate prin acest sistem, nivelul comisioanelor şi entitatea care suportă comisionul.


Publicat

în

,

de către