Modificări privind administrarea fondurilor de investiţii alternative

computer

Un proiect de Regulament pentru modificarea Regulamentului ASF nr. 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative a fost lansat în dezbatere publică de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Regulamentul A.S.F. nr. 10/2015 stabileşte norme privind autorizarea, înregistrarea şi funcţionarea administratorilor fondurilor de investiţii alternative (A.F.I.A.), precum şi cu privire la desemnarea şi atribuţiile depozitarului unui fond de investiţii alternative.

Prin proiectul de act normativ se propune prelungirea cu 6 luni a termenului prevăzut la art. 63 alin. (1) din Legea 74/2015 în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute la art. 13 alin. (10) lit. f) din Regulamentul A.S.F. nr. 10/2015, prin introducerea unui nou alineat (1*1) la art. 44 din același regulament. De asemenea, se propune modificarea art. 19 alin. (1) în sensul că persoanele care solicită autorizarea în calitate de persoană responsabilă cu administrarea riscului pot absolvi un curs de specializare organizat atât de instituţii de formare profesională internaţionale, cât și de alte instituții similare, cu aprobarea A.S.F, se arată în nota de fundamentare a proiectului.


Publicat

în

,

de către