Pensii pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici, în cuantum de 80% din salariu

lc
Potrivit unui amendament la proiectul de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 57/2015, pensiile pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special vor fi calculate în cuantum de 80% din salariu.

Actul normativ este diferit faţă de amendamentul adoptat de Comisia pentru buget, care prevedea calcularea pensiilor în cuantum de 80% din baza de calcul. Acelaşi document prevede că pensia stabilită, recalculată şi actualizată nu poate depăşi cuantumul de 100% din baza de calcul.

Amendamentul susţinut de senatorul PSD Viorel Arcaş, prevede că „militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 litera f, de cel puţin 25 de ani, beneficiază la împlinirea vârstei prevăzute de lege de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariu calculat, prevăzut la articolul 28”.