Proiect de modificare a Noului Cod Fiscal

finante-shutterstock
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, prin care modifică în mod substanţial apoape 200 de articole din cele 500 ale Codului Fiscal.

Conform propunerilor, la articolul 64 care în actualul Cod Fiscal prevede cotele de impozitare se prevăd următoarele în noul proiect: „Cota pentru contribuţia individuală de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat este de 21,7%„.

În prezent, contribuţia individuală de asigurări sociale este de 10,5% din salariul brut la angajat şi 15,8% din fondul de salarii la angajator pentru condiţii normale de lucru, în total 26,3%.

Conform propunerii, cota totală ar urma să scadă la 21,7% din salariul brut, plătită integral de către salariat, iar angajatorul nu va mai fi obligat să plătească niciun fel de contribuţie socială la condiţii normale de lucru.

Cota de contribuţii a angajatorului va fi de 4,2% din fondul de salarii doar la condiţii deosebite de muncă şi de 8,4% la condiţii speciale de muncă.


Publicat

în

de către