Proiect: Modificarea HG nr.1036/2012 pentru aprobarea limitelor admise pentru depăşirea alocărilor publice în euro

ccMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.1036/2012 pentru aprobarea limitelor admise pentru depăşirea alocărilor publice în euro aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 733/2012.

Conform proiectului, articolul 1 a fost modificat în sensul că la nivel de axă a PNDR, se stabilește un nou prag maxim, respectiv de 25% până la care se pot ȋncheia contracte/decizii de finanţare/angajamente multianuale de plată peste valoarea sumelor alocate ȋn euro din alocarea publică a PNDR, eliminându-se totodată referirea la nivel de măsură din următoarele considerente:
– Alocările din PNDR 2007-2013 sunt stabilite la nivel de axă și măsură (Cap.6 Planul de finanțare și Cap.7 Alocarea indicativă pentru măsurile de dezvoltare rurală – http://www.madr.ro/pndr/programul-nationalpentru-dezvoltare-rurala-2007-2013.html);
– o axă are în componența sa mai multe măsuri cu alocări distincte, suma acestora reprezentând alocarea axei;
– în cadrul unei axe din PNDR în urma monitorizării derulării contractelor/ deciziilor de finanţare/angajamente multianuale de plată și a gradului de utilizare a alocărilor financiare la nivelul măsurilor din cadrul acesteia, autoritățile responsabile de implementarea PNDR pot propune „contractarea” (ȋncheierea de contracte/decizii de finanţare/angajamente multianuale de plată) peste valoarea alocării financiare a măsurilor în procente diferite în funcție de măsură, astfel încât prin însumarea gradului de utilizare a alocărilor financiare la nivelul fiecărei măsuri să nu se depășească pragul de maximum 25% stabilit la nivel de axă;
– conform prevederilor art.2, dispoziția nemodificată din H.G. nr.1036/2012, „Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale se stabilesc măsurile, metodologia și procentul cu care poate fi depășită alocarea aferentă acestora prevăzută în PNDR”.

Având în vedere momentul inițierii proiectului de act normativ, respectiv finalizarea implementării PNDR 2007-2013 și cadrul legal european ce reglementează tranziția de la perioada de programare 2007-2013 la 2014-2020, impun includerea unei dispoziții privind condițiile în care se pot aplica prevederile art. 1 astfel cum a fost modificat prin prezenta
hotărâre.

Astfel, în condițiile Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, ale Regulamentului (CE) nr. 1974/2006, Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 335/2013 al Comisiei din 12 aprilie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală
acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și al Regulamentului (UE) nr. 1.310/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte resursele şi repartizarea acestora pentru anul 2014 şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr.1.307/2013, (UE) nr. 1.306/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte aplicarea acestora în anul 2014, precum și ale Regulamentului Delegat (UE) nr. 807/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de introducere a unor dispoziţii tranzitorii, se pot încheia angajamente legale după 2013 și finanțarea în continuare a proiectelor aferente acestora, depuse pe măsurile din PNDR 2007-2013, atât din alocările acestuia până la epuizare cât și în anumite condiții din alocarea financiară a PNDR 2014-2020 (Statele membre nu își mai asumă
angajamente juridice noi față de beneficiari în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 de la data de la care încep să își asume angajamente juridice față de beneficiari în conformitate cu cadrul juridic pentru perioada de programare 2014- 2020; PNDR 2014 – 2020 prevede astfel de cheltuieli; se aplică rata contribuției din FEADR pentru măsura corespunzătoare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1305/2013; statele membre se asigură că operațiunile tranzitorii relevante sunt clar identificate prin intermediul sistemelor lor de gestiune și control.).

Prin adoptarea acestei modificări, este minimalizat riscul dezangajării de fonduri europene, prin asigurarea posibilității de încheiere de noi contracte aferente proiectelor eligibile rămase fără finanțare.

Totodată, la elaborarea proiectului de act normativ s-au avut în vedere și prevederile Deciziei Comisiei Europene C(2015) 1399 final din 5.3.2015 privind aprobarea de orientări privind încheierea programelor de dezvoltare rurală adoptate în vederea primirii de asistență din partea Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru perioada 2007-2013, în care se stipulează că la încheierea conturilor se are în vedere ca valoarea efectiv cheltuită în cadrul unei axe să nu depașească alocarea axei din planul financiar în vigoare, precum și posibilitatea unei ultime modificări financiare a PNDR 2007-2013 efectuată până la
31.08.2015, în scopul reglării utilizării alocării măsurilor la nivel de axă.

Proiectul de hotărâre contribuie la continuarea aplicării mecanismului prin care sunt implementate măsurile din cadrul PNDR 2007 – 2013, având ca obiect dezvoltarea mediului rural şi alinierea României la nivelul celorlalte state membre ale Uniunii Europene.


Publicat

în

de către