Proiect: Modificarea Legii privind finanţele publice

Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă reglementarea cadru a procedurilor de formare, administrare, angajare  şi utilizare a fondurilor publice, precum  şi a  responsabilităţilor  instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.
După momentul intrării în vigoare a legii, respectiv 1 ianuarie 2003, şi până în prezent, o serie de evenimente  şi factori endogeni  sau exogeni fac imperios necesară ajustarea procedurilor bugetare  şi introducerea de noi elemente în managementul de ansamblu al procesului bugetar.
În acest sens, Ministerul Finaţelor Publice propune un proiect de modificare a Legii 500/2002.
Conform proiectului de act normativ angajarea se va face în limita creditelor de angajament aprobate prin buget, iar plata în limita  creditelor bugetare, eliminându-se prevederea din vechea reglementare  potrivit căreia pentru acţiunile anuale se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi în limita creditelor bugetare.
Printre principalele noutăţi cuprinse în  noul proiect, se menţionează şi definirea clară a conceptelor, termenilor  şi expresiilor utilizate în cuprinsul legii integrate în contextul noii abordări bugetare: angajament bugetar; angajament legal; angajarea cheltuielilor; acţiuni multianuale; bugetul general consolidat şi cadrul bugetar pe termen mediu; credit de angajament; creditul bugetar; virare de credite; redistribuire de credite; deficit calculat conform Sistemului European de Conturi,  etc.
Redefinirea  calendarului  bugetar  în cadrul procedurii bugetare, introducerea unor prevederi referitoare la investiţiile publice, introducerea unor reguli de execuţie bugetară, introducerea unor prevederi referitoare la consecinţele neachitării arieratelor şi alte completări aduse în proiectul de lege pot fi descărcate pe site-ul www.mfinante.ro.