Proiectul de lege privind înfiinţarea partidelor politice – examinat în plenul Camerei Deputaţilor

lc
La 28 aprilie Camera Deputaţilor a examinat proiectul de lege privind înfiinţarea partidelor politice şi reexaminarea legii finanţării partidelor, document adoptat săptămâna trecută de către Senat.
Camera Deputaţilor este for decizional.

Actul normativ a fost trimis spre reexaminare pentru a se face o claritate în legătură cu împrumuturile pe care le pot face partidele politice. În acest context Comisia de Cod electoral a decis că termenul de restituire a împrumuturilor nu poate fi mai mare de 3 ani, împrumuturile în bani şi restituirea se pot face numai prin virament bancar, iar împrumuturile în bani care nu sunt restituite în termen de 3 ani se constituie în donaţii.

Deasmenea proiectul de lege prevede modificări la capitolul donaţii cu privire la imobile cu destinaţia de sedii, astfel introducându-se un termen de doi ani, pentru a îndeplini sarcina cumpărării unui imobil dintr-o donaţie făcută în acest scop, neîndeplinrea termenului atrăgând după sine anularea exceptării de la plafonare.


Publicat

în

de către