Un nou mecanism de evidenţă şi comunicare a amenzilor contravenţionale

245898maxim

Recent, Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru stabilirea unui mecanism electronic de evidenţă şi comunicare a amenzilor contravenţionale, precum şi a plăţilor acestora, care va fi utilizat iniţial doar pentru amenzi rutiere, iar datele vor fi accesibile autorităţilor şi contribuabililor. Proiectul legislativ urmează să fie trimis spre dezbatere Parlamentului.

Proiectul de lege facilitează plata amenzilor contravenţionale, prin instituirea unui mecanism electronic de evidenţă şi comunicare în materia amenzilor contravenţionale, în măsură să permită furnizarea în timp real a datelor despre creanţele datorate, precum şi despre plăţile efectuate.

O altă facilitate, este că jumătate din minimul amenzii va putea fi plătită în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal, în prezent acest termen fiind de 48 de ore.

Totodată, prin noul sistem se va institui un titlu de creanţă electronic, cuprinzând datele din procesul verbal, şi un sistem informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice, iar obligativitatea pentru plătitor de a face dovada plăţii către agentul constatator va fi eliminată.

Proiectul de act normativ mai prevede o serie de reglementări privitoare la datele înscrise în procesul verbal de contravenţie şi, de asemenea, o serie de modificări şi completări la actele normative conexe.

Pe măsura dezvoltării sistemului informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice şi conectării la acesta, prezenta lege va putea fi aplicată şi pentru alte amenzi contravenţionale de către organele din care fac parte agenţii constatatori.


Publicat

în

,

de către