A fost publicat proiectul de OUG care prevede menţinerea valorii punctului de pensie la cel din anul 2020!

Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică proiectul OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în anul 2021 autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi serviciile publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, cu modificările şi completările ulterioare, nu acordă vouchere de vacanţă.

Modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023. Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menţine la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării şi data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Se propune şi modificarea art. 205 alin. (2) din 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, să beneficieze, pe parcursul anului canedaristic, de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum şi pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval, şi abrogarea prevederilor art. 205 alin. (2^1) prin care se reglementa ca studenţii să beneficieze, în tot cursul anului calendaristic, de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.


Publicat

în

,

de către