Atenţie!Fişa de aptitudine nu poate fi înlocuită cu adeverinţa de la medicul de familie

Atragem din nou atenţia asupra faptului că la angajarea unui salariat este necesară fişa de aptitudine a acestuia. Deşi acesta este un subiect foarte discutat am observat că nu toată lumea ştie faptul că aceasta se emite de medicul de medicina muncii nu de către medicul de familie.

Potrivit prevederilor art. 27 din Codul muncii, o persoana poate fi angajatî în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauza este apt pentru prestarea acelei munci. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului individual de muncă.

Se prevede şi sancţiuni pentru nerespectarea acestei prevederi astfel fapta constând în încalcarea obligaţiei prevăzute la art.27 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei, potrivit art.260 alin.(1) din Codul muncii, republicat.

Iar la art.7 din HG nr.355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor aflăm că obligaţia de a asigura fondurile şi condiţiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor îi revine angajatorului, aceştia nefiind implicaţi în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.

Aptitudinea în muncă este constatata numai de către medicul de medicina muncii, care are rolul de a asigura supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, şi care completează şi fişa de aptitudine.

Pentru a completa fişa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare: apt, apt condiţionat, inapt temporar sau inapt pentru locul de muncă respectiv, medicul de medicina muncii, în baza art.16 alin.(6^1) din HG nr.355/2007 privind supravegherea sănătaăţii lucratorilor, poate solicita medicului de familie adeverinţa/scrisoare medicala care să ateste starea de sănătate a viitorului angajat.

Codul muncii face referire, la art.27, la fişa de aptitudine, document ce trebuie să se regăsească în dosarul personal al salariatului.

ATENŢIE! Fişa de aptitudine nu poate fi înlocuită cu adeverinţa de la medicul de familie.

 


Publicat

în

,

de către