Creşterea pensiilor în 2014 cu 3,75%

salariile noastre incotro

În şedinţa de Guvern, Premierul Victor Ponta a menţionat că pensiile vor creşte în 2014 cu 3,75%. Ponta s-a referit la faptul că există o posibilitate de creştere de circa 3-4 % a fondului de salarii, însă trebuie de decis până la sfârşitul lunii, dacă se vor mai mări salariile cele mai mici din administraţia publică sau dacă se va încerca să se acopere impactul negativ al reducerii CAS-ului.

Subiectul este încă în dezbatere, însă o decizie va fi luată până la sfârşitul lunii octombrie, pentru a nu se întârzia calendarul adoptării bugetului de stat pentru anul 2014.


Publicat

în

de către

Etichete: