Fondurile private de pensii nu vor fi naționalizate

1

Premierul Victor Ponta, a anunțat că, fondurile private de pensii nu vor fi naţionalizate, ci sprijinite, prin modificarea legislaţiei, să investească nu doar prin cumpărarea titlurilor de stat, ci şi în alte zone, precum piaţa de capital.

În ultimul an (septembrie 2012 – septembrie 2013), activele fondurilor de pensii Pilonul II şi-au menţinut creşterea accelerată, cu un ritm uşor peste 45%.

Fondurile de pensii private obligatorii au ajuns după primele nouă luni ale acestui an la un număr total de 5,95 milioane de participanţi, dintre care numărul celor care primesc lună de lună contribuţii virate de către CNPP s-a stabilizat la aproximativ 3,6 milioane.

Din punct de vedere al performanţelor investiţionale, fondurile de pensii private obligatorii au realizat, de la lansarea lor şi până în prezent, un randament mediu anualizat de 11,7%.


Publicat

în

de către