Ieşenii mai pot primi ajutoare în tichete valorice sociale

Crestere_pensii
Ieşenii care nu au ridicat tichetele valorice acordate cu ocazia sfârşitului de an încă o mai pot face.

Primăria Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară continuă distribuirea de ajutoare sub formă de tichete valorice sociale, pentru pensionarii de drept, precum şi pentru persoanele cu nevoi speciale, care nu le-au ridicat până în prezent.

Primăria municipiului Iaşi distribuie ajutoare sub formă de tichete sociale valorice, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pensionarilor cu pensia cuprinsă între 1-800 lei.

Pentru ridicarea acestora, aveţi nevoie de cerere, buletin sau carte de identitate original şi copie, cupon pensie luna curentă sau precedentă original şi copie. Termenul final de ridicare al cupoanelor este data de 7 martie 2016„, au precizat reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.


Publicat

în

de către

Etichete: