Legea privind pensiile aleşilor locali a fost adoptată de Senat

646x404 (4)Senatul a adoptat legea privind pensiile aleşilor locali cu 86 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi nicio abţinere.

Astfel, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat. Totodată, de indemnizaţia pentru limită de vârstă beneficiază şi aleşii locali care au avut anterior intrării în vigoare a prezentei legi calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consiliul Judeţean.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că nu a luat o decizie încă dacă susţine sau nu legea privind pensiile speciale ale aleşilor locali, însă a comentat că aceştia au „salarii ridicole” şi nu ar trebui atunci să ne „minunăm” că în România există corupţie.

În cadrul dezbaterii legii pensiilor pentru aleşii locali, senatorul PNL Mircea Dobra a precizat că iniţiativa legislativă nu a fost asumată, în plen, nici de iniţiatori şi nici de Guvern, reprezentatul Guvernului argumentând că instituţia nu a formulat încă un punct de vedere.

Prin urmare, pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă va fi suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.


Publicat

în

de către