Legea privind pensiile militare de stat a fost promulgată

armata-rusa_35153200Legea privind pensiile militare de stat a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. În calitate de for legislativ decizional, Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind pensiile militare de stat la 30 iunie.

Astfel potrivit actului normativ promulgat, au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Dreptul la pensie de serviciu anticipată mai au militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani şi sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securitate naţională, sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară. Acordarea pensiei anticipate, diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere.

În ceea ce priveşte baza de calcul, textul legislativ prevede stabilirea pensiei militare de stat şi este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor. La media obţinută se adaugă un spor de până la 15 % în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.


Publicat

în

de către