Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Majorarea salariului minim şi transmiterea în Revisal!

Autor: Diana Jitaru
decembrie20

Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, suma stabilita in bani care nu include sporuri si alte adaosuri, se va majora de la 1900 lei lunar cat este in prezent la 2080 lei lunar incepand cu data de 1 ianuarie 2019, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna, reprezentand 12,43 leri/ora, in baza HG nr.937/2018 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, publicata in Monitorul Oficial nr.1045 din 10 decembrie 2018.

Prin exceptie, incepand cu data de 1 ianuarie 2019, pentru personalul incadrat pe functii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime in munca de cel putin un an in domeniul studiilor superioare, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, fara a include sporuri si alte adaosuri, se majoreaza de la 2.080 lei la 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore in medie pe luna, reprezentand 14,044 lei/ora.

Nerespectarea dispozitiilor privind garantarea in plata a salariului minim brut pe tara constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 300 lei la 2.000 lei (art.260 alin.(1) lit.a) din Codul muncii).

Iar potrivit art.4 alin.(3) din HG nr.905/2017 privind registrul general de evidenta a salariatilor, orice modificare a salariului de baza lunar brut, indemnizatiilor, sporurilor, precum si a altor adaosuri, astfel cum sunt prevazute in contractul individual de munca sau, dupa caz, in contractul colectiv de munca se transmite in registru in termen de 20 de zile lucratoare de la data producerii modificarii. Exceptie fac situatiile in care modificarea se produce ca urmare a unei hotarari judecatoresti cand transmiterea in registru se face in termen de 20 de zile lucratoare de la data la care angajatorul a luat cunostinta de continutul acesteia.

Netransmiterea majorarii salariului minim in registru in termenul prevazut mai sus constituie contraventie si se sanctioneza cu amenda de la 5.000 lei la 8.000 lei (art.8 alin.(2) lit.e) din HG nr.905/2017).

Comentariile sunt închise pentru Majorarea salariului minim şi transmiterea în Revisal!

Comments are closed.


Arhiva