Normele de aplicare a legii pensiilor parlamentarilor au fost aprobate

06-parlament-rzv-8591-465x390

În data de 15 februarie 2016, Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat normele de aplicare ale legii privind pensiile parlamentarilor. Hotărârea Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor urmează să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Conform normelor de aplicare ale legii, beneficiarul trebuie să facă cerere de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă, să depună o copie a actului de identitate, o procură specială autentică în original, însoțită de copia actului de identitate al mandatarului și de traducerea legalizată, după caz, certificat de cazier judiciar, decizia de pensie pentru limita de vârstă și o declarație pe propria răspundere.

„Acordarea sau respingerea indemnizației se stabilesc prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților sau Senatului, plata indemnizației se face pe data de 15 a lunii curente pentru drepturile aferente lunii anterioare, direct beneficiarului, în numerar, prin mandat poștal sau prin virament bancar, în contul personal al beneficiarului căruia i se vor comunica prin mandat poștal toate elementele de calcul privind sumele lunare”, se mai arată în proiect.

În decembrie 2015, senatorii şi deputaţii au adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, astfel încât aceştia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeşi şi au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.


Publicat

în

de către