Dacă nu-i pâine, bună e şi mămăliga! La fel stau treburile şi cu tichetele de masă. Decât răbdări prăjite, mai bine să zici precum plugarul român, după un an secetos: „Rău mâncai, bine mă săturai… Nici nu fuse, nici n-ajunse. Dacă mai era, să ştii că nu strica!”
Preţurile alimentelor de bază sunt cu vreo 30% mai scăzute în ţara noastră, comparativ cu media Uniunii Europene. Dar statistica nu ţine de foame. Şi nici n-a pretins vreodată asta, decât poate pe la vecinii dinspre răsărit, pe vremea sovietelor!
Ba mai mult, riguroasa statistică ne spune că românii au un venit salarial anemic, comparativ cu restul UE. Un român obişnuit are, cu mult optimism vorbind, un sfert din simbria unui occidental. Aşadar, nu-i de mirare că românul de rând cheltuieşte, lunar, mai mult de jumătate din leafă pe bucate.
Deşi „munţii noştri aur poartă” să pare că movilele de mămăligă, râurile de lapte şi izvoarele de miere lipsesc cu desăvârşire din peisajul geografic carpato-dunărean. Sau cel puţin aşa considerăm noi, românii, care, dacă astăzi avem pâine, mâine aspirăm la cozonac iar poimâine am vrea să degustăm gratis caviar, la „Buck House” (nu-i restaurant de ifose, e palatul Buckingham), împreună cu regina Elizabeth II.
Măcar, avem pretenţii! „La plăcinte, înainte…”
Picătura chinezească
De la atâtea comparaţii cu mai prospera Europă vestică, am ajuns să ne credem codaşii mapamondului, dar realitatea nu e chiar atât de cenuşie. Fiind clasaţi, într-un top al prosperităţii cetăţenilor, pe un loc 60 din vreo 140 de state, suntem întrecuţi de mongoli, dar avem satisfacţia că i-am depăşit, la mustaţă, pe ucrainieni.
N-or fi umblând câinii cu covrigi în coadă în România, dar după cum unor români li se pare c-au nimerit în paradis, prinzând un salariu de 900 de euro în Cehia, tot aşa, unii străini pripăşiţi pe meleaguri mioritice, spun că-i destul de bine. Depinde dincotro priveşti!
Aşa e Bao, un angajat chinez, care lucrează pentru un patron… tot chinez. Pentru cele 9-12 ore de muncă efectivă zilnică, Bao primeşte 350 euro, plus bonuri de masă. Mană cerească, pentru unul ca el!
Deşi are 2 decenii petrecute în câmpul muncii, Bao a cunoscut beneficiile bonurilor de masă abia în ultimii 2 ani, adică nu imediat după venirea în România. Cum angajatorul îi asigură şi cazarea pe o chirie modică, Bao reuşeşte să economisească lunar aproape toată leafa.
Pentru hrana proprie îi ajung cu prisosinţă bonurile de masă. Când mai vrea câte-o delicatesă, îl poţi găsi pe la margine de Bucureşti, exercitându-şi talentul de vânător-culegător. Face ravagii printre plantele comestibile- urzici, leurdă, cicoare, dar şi printre moluşte- melci, scoici (după care intră până la genunchi, în nămol) ori mici crustacee, adică raci.
Bao are un plan secret, bine pus la punct: strângând bani în ritmul acesta, în 5-6 ani va deveni liber-întreprinzător, proprietar al unui magazin de… chinezării. Atunci îşi va aduce aici şi familia. Şi munceşte ca un robot, nutrind aceste gânduri!
Iniţial neimpozitate (până-n iulie 2010), tichetele de masă au fost introduse prin Legea 142/1998 şi sunt primite numai o dată, pentru funcţia de bază, de ne aflăm în situaţia mai rară a unui cumul de funcţii. Apariţia lor a fost un motiv de bucurie. Iar neacordarea, sistarea acordării sau distribuirea preferenţială, pe criterii mai mult sau mai puţin juste, stabilite prin contracte colective de muncă, a determinat, nu odată, sentimente de revoltă.
Dacă valoarea lor a crescut proporţional sau nu cu inflaţia reală, în ultimii ani, aceasta-i altă socoteală. Angajatul se bucură de ele şi chiar îi sunt de folos, ca de altfel şi celelalte feluri de tichete (cum ar fi cele de creşă, a căror valoare a crescut mai deunăzi).
Tichete de masă? Vrem şi noi!
Bao n-a beneficiat mereu de tichete de masă, după venirea-n ţara noastră. Pentru că, o perioadă, el şi alţi colegi, tot chinezi, au lucrat fără forme legale. Înăsprirea sancţiunilor pentru angajatorii ce utilizau de forţă de muncă contractată „la negru”, precum şi o răzmeriţă spontană în rândul lucrătorilor asiatici, au determinat schimbarea condiţiilor de muncă.
Li s-au încheiat tuturor contracte de muncă pe o perioadă nedeterminată şi, în consecinţă, au putut beneficia şi de bonuri de masă, pe care le solicitaseră expres. Tichetele de masă primite de către zecile de muncitori chinezi angajaţi odată cu Bao, i-au adus prosperitate şi bucătarului sirian care avea, în apropiere, un mic restaurant cu specific italian.
Acum lucrătorii asiatici, printre care şi Bao, sunt clienţii săi fideli. Iar restaurantul a devenit unul chinezesc. A fost redecorat, redenumit, i s-a adaptat meniul. Pe uşă sunt gravaţi un şarpe pântecos şi-un căţel rotofei. Nădăjduim, totuşi, că nu-i o trimitere la vreuna dintre specialităţile casei!
Datorită tichetelor de masă e avantajat şi statul (ce află, lună de lună, câte s-au distribuit), întrucât ele nu pot fi întrebuinţate decât la vedere, nu şi-n economia informală, care într-o ţară ca a noastră depăşeşte 1/3 din PIB. Desigur, contribuţia tichetelor de masă nu este decisivă, din acest punct de vedere.
Înregistrarea-n contabilitate a operaţiunilor care privesc tichetele n-are cum să fie ocolită. Tichetele de masă constituie venituri impozabile, cu 16%, devenind astfel în urmă cu 3 ani. Din fericire, ele nu fac şi obiectul vreunei reţineri pentru contribuţii sociale. Asta ar mai fi lipsit!
Nu primeşti, dacă nu munceşti!
La un moment dat, patronul lui Bao nu achitase pe de-a întregul la furnizor (firma care le tipărea) contravaloarea bonurilor de masă solicitate. De aceea, în lipsa mult-preţuitelor tichete, protagonistul relatării noastre a fost nevoit să se mulţumească, în luna respectivă, doar cu roadele escapadelor bisăptămânale prin microfauna şi flora bogată a zonelor sălbăticite din preajmă şi a lacurilor de la extremităţile oraşului.
Pentru a nu cheltui niciun leuţ pe mâncare, au fost călcate sporadic şi plantaţiile de soia ori cartofi, precum şi lanurile de porumb din împrejurimi. Se pare că Bao şi ortacii săi nu-şi fac probleme că plantele cu pricina sunt modificate genetic. Iar stăpânii imenselor exploataţii nici n-au observat paguba!
De fiecare dată când se simt prejudiciaţi, Bao şi colegii săi îşi cer drepturile cu mare vehemenţă. Iar patronul le face, până la o limită, pe plac. Dar nu se poate să le faci mereu voia.
De pildă, nu puteau primi tichete atunci când erau detaşaţi în altă parte sau când, din varii motive, nu veneau la muncă. Prima dată când li s-a spus aceasta, s-au considerat traşi pe sfoară, furaţi la drumul mare. Contabilul era cât pe ce să plonjeze involuntar în bazinul adânc din curte.
Cu greu le-a explicat că aşa prevede legea şi astfel s-a salvat de furia colegilor săi asiatici, atât de docili la o primă ochire. Tichetele de masă nu se atribuie în fiecare zi a lunii, ci în fiecare zi efectiv lucrată. Cine nu munceşte, nici să nu mănânce, zice şi Biblia. Oricum, chinezii nu prea absentează aiurea de la muncă. Alţii da!
Acordarea tichetelor de masă este întrucâtva convenabilă şi pentru Jin Xoi, patronul la care lucrează cu atâta sârguinţă Bao. Cheltuielile pe care le ocazionează plata lor sunt în parte deductibile (conf. art. 21 alin. 3, Cod Fiscal), atunci când se calculează impozitul aferent profitului realizat.
Dar beneficiarul principal rămâne Bao. Care se bucură la fiecare nouă majorare a valorii tichetului de masă, oricât de mică ar fi!
O creştere… microscopică
Provenind dintr-o zonă izolată a Chinei, Bao nu prea citeşte ziare sau altfel de publicaţii. Cu atât mai puţin „Monitorul Oficial”! Află ce este important pe propria-i piele, chiar în timp ce i se întâmplă. Astfel se crede protejat de-un stres inutil. Nu suferă pentru probleme ce nu-i aparţin, ce nu-l influenţează direct. Dacă ajung să-l afecteze cumva, Bao spune simplu „aşa a fost să fie”, în vreme ce-şi continuă munca imperturbabil, fără să-şi împrăştie energia în 1000 de direcţii!
În schimb, europeanul împarte circumstanţele vieţii în două categorii: cele care pot fi schimbate (majoritatea) şi cele care, deocamdată (nu definitiv!), trebuie acceptate ca atare. Capacitatea de a diferenţia între cele două situaţii zice-se că s-ar numi înţelepciune. Vesticii, dar şi românii mai şcoliţi, pun mare preţ pe liberul arbitru, pe forţa omului de a-şi modifica individual viaţa în bine.
Românii, aflaţi la cumpăna dintre Orient şi Occident, nu cred într-o predestinare absolută. Cred că au putere şi iniţiativele noastre personale, nu numai o forţă gen „karma”. De exemplu, unii dintre noi vrem să aflăm şi ce s-a mai modificat prin legi, pentru a nu fi păgubiţi. Dorim să avem informaţia la timp, spre a putea acţiona!
Răsfoind „Monitorul Oficial” (nr. 276/2013) şi oprindu-se la Ordinul ministrului muncii nr. 882/2013, cel dornic de informare ar afla că, începând cu luna mai, valoarea nominală a unui tichet de masă, statornicită conform prevederilor articolului 31 din Normele de aplicare a Legii 142/1998, este de 9,35 lei.
Spectaculoasă creştere! Până ieri tichetul valora 9 lei… Câte grame sau boabe de orez îşi poate cumpăra Bao în plus de pe urma indexării valorii tichetului? Să-l lăsăm pe el să socotească, întrucât are mai multă răbdare. Şi e mai interesat de mici amănunte!
Un lucru ştim! Românului- ce foloseşte tichetele mai degrabă ca să-şi umple o mică parte din coşul săptămânal de subzistenţă şi nu pentru o masă caldă consumată la muncă- suma aceasta nu-i oferă hrană nici să ajungă pe-o măsea.
Până ce aleşii neamului se vor hotărî să facă ceva mai bun, începând cu eliminarea impozitării valorii nominale a tichetelor de masă, angajatul care beneficiază de acest mic privilegiu este constrâns a ţine seama de-o zicătoare, aplicată de Bao cu o perfecţiune de maestru: „Ai venituri mititele? Mai opreşte din măsele!”
România-ntreagă nu şi-a propus decât să supravieţuiască. Se spune că Bao şi conaţionalii lui au, încriptat în propriul ADN, un destin mai măreţ. Azi un pic, mâine un pic, vor cuceri întreg pământul!