Obligativitatea ştampilei pentru firme şi persoane fizice, eliminată de Guvern

stampilaÎn cadrul şedinţei din 15 iulie, Guvernul a adoptat Ordonanţa privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative.

Actul normativ elimină obligativitatea aplicării ştampilei atât pe declaraţiile, cererile şi alte documentele depuse de către persoane fizice, persoane juridice de drept privat aşa cum sunt definite în Codul civil, precum şi de către entităţile fără personalitate juridică, la instituţii sau autorităţi publice, cât şi pe documentele sau alte înscrisuri emise între aceste entităţi sau persoane.

Regula nu se aplică persoanelor juridice de drept public care vor aplica ştampila pe documentele emise de către acestea, conform regulilor aplicabile în prezent.

Măsura are scopul să reducă birocraţia şi să simplifice regulile administrative.


de către

Etichete: