Plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat preuniversitar şi universitar

salarii-profesori_5319
În şedinţa din 31 august, Guvernul a adoptat, printr-o Hotărâre, procedurile de aplicare necesare plăţii diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat preuniversitar şi universitar, pentru perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, care nu a obţinut aceste drepturi prin hotărâri judecătoreşti.

Astfel, Executivul a luat măsurile necesare punerii în practică a eliminării oricăror discriminări salariale între personalul didactic care desfăşoară aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii, conform Legii nr. 85/2016.

Potrivit Hotărârii adoptate, vor beneficia de aceste măsuri reparatorii personalul didactic şi didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din bibliotecile centrale universitare, încadrat în perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, respectiv, într-un interval de timp din aceasta perioadă, care nu au beneficiat de plata diferenţelor de drepturi salariale ca urmare a punerii în aplicare a unor hotărâri judecătoreşti.

Plata diferenţelor de drepturi salariale se va realiza eşalonat, pe o perioadă de cinci ani. În cazul persoanelor care s-au pensionat până la data de 8 mai 2016, inclusiv, aceste drepturi se achită într-o singură tranşă.


Publicat

în

de către