Principiile care vor sta la baza noii Legi a salarizării unitare

salariu in produse
Principiile care vor sta la baza noii Legi a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice au fost prezentate liderilor confederaţiilor sindicale de către echipa Ministerului Muncii, într-o întâlnire care a avut loc la 21 septembrie.

Potrivit documentului prezentat, finanţarea trebuie să fie sustenabilă şi să nu pună în pericol macro-echilibrul bugetar.

În acest sens, trebuie respectate constrângerile cadrului bugetar pe termen mediu agreat cu Comisia Europeană.

Potrivit documentului, scenariul realist pentru creşterile salariale din următorii 5 ani presupune o alocare bugetară de circa 14 miliarde de lei suplimentar impactului măsurilor din 2016.

Astfel, anvelopa salarială urmează să se majoreze de la 57 miliarde de lei în 2016, la 60,1 miliarde de lei în 2017, la 62,9 miliarde de lei în 2018, la 66,2 miliarde de lei în 2019, apoi la 70,2 miliarde de lei în 2020 şi la 73,6 miliarde de lei în 2021.

O altă temă abordată în cadrul discuţiilor a fost cea a procesului de elaborare şi a calendarului, urmând ca în perioada următoare Ministerul Muncii să primească un feedback din partea sindicatelor cu privire la principiile propuse. Pe data de 28 septembrie urmează a fi organizat Consiliul Naţional Tripartit sub coordonarea primului ministru pentru a se ajunge la un acord pe tema principiilor.

La sfârşitul întâlnirii, cele două părşi au stabilit ca observaţiile referitoare la principii prezentate, să fie trimise de reprezentanţii sindicatelor în cursul săptămânii viitoare şi, de asemenea, să fie discutate, ulterior, în şedinţa Consiliului Naţional Tripartit.


Publicat

în

de către

Etichete: