Reducerea posturilor din minister şi direcţiile de sănătate, nu din spitale

downloadMinistrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a afirmat că va fi redus numărul de posturi din minister (MS) şi direcţiile de sănătate publică (DSP), dar în niciun caz din unităţile sanitare.
În cazul unităţilor sanitare, politica de personal rămâne aceea din anul 2012 când la un medic sau asistent care pleacă se angajează câte un altul, a declarat Nicolăescu.
„Ordonanţa de urgenţă adoptată, face menţiunea că pentru unităţile sanitare nu se aplică prevederea de blocare a posturilor vacante şi nici de reducere a numărului de personal. Orice unitate din sistemul sanitar, cu excepţia MS şi DSP-urilor. Aici ( MS şi DSP-uri, n.r.) suntem obligaţi să reducem toate posturile vacante şi să reducem, personal existent cu 4 la sută. Dar ce înseamnă unităţi sanitare, nu. Deci, cu alte cuvinte, neaplicându-se ordonaţa de blocare de posturi şi de reducere a numărului de personal în unităţile sanitare oricând posturile pot fi scoase la consurs, deci pot fi ocuparte”, a precizat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Conform ministrului, încă din 2012, în sistemul sanitar se aplică ordonanţa potrivit căreia dacă pleacă un medic sau un asistent pot veni alt medic şi alt asistent.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă, aprobat în şedinţa de guvern, relevă că vor fi disponibilizaţi angajaţi din zece ministere prin eliminarea a aproape 3.000 de posturi ocupate, echivalentul a 4 la sută din numărul de angajaţi, vor fi desfiinţate posturile vacante din administraţia centrală şi locală, nu şi de la cabinetul demnitarilor, şi va fi redus numărul funcţiilor de conducere la 12 la sută.
Scăderea numărului funcţiilor de conducere la maximum 12 la sută va fi raportată la numărul total al posturilor din respectiva instituţie publică centrală sau locală.
Tăierea posturilor ocupate va fi operată în Ministerul Agriculturii, Ministerul Afacerilor Interne (inclusiv prefecturi), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei (inclusiv inspectoratele şcolare), Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii (inclusiv direcţiile de sănătate publică), Ministerul Transporturilor şi Secretariatul General al Guvernului.

Publicat

în

,

de către