Salarizarea personalului bugetar pentru anul 2013

Guvernul a aprobat OUG privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
În salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2013, va include:
1.  cuantumul brut al salariilor de bază se menţine la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2012
2. cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi a altor drepturi, se menţine la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2012
3. valoarea de referinţă se menţine la 600 de lei
4. se aplică în anul 2013 prevederile art. 7 din OUG nr. 19/2012 şi ale articolelor II din OUG nr. 80/2010.
5. se suspendă prevederile Legii nr. 148/2012 până la data de 1 ianuarie 2014, pentru compatibilizarea dispoziţiilor acestei Legi cu Directiva 2006/112/CE în ceea ce priveşte facturarea şi arhivarea electronică a facturii
6. se amână în continuare aplicarea prevederilor art. 21 din Legea-cadru 284/2010 cu modificările ulterioare
7. se menţin la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 următoarele drepturi: indemnizaţiile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, precum şi a celor deportate, invalizilor, veteranilor, văduvelor de razboi etc.
8. se modifică data de intrare în vigoare a Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în serviciile sociale de la 1 ianuarie 2013 la 1 iunie 2013, precum şi a unor termene de elaborare de către MMFPS a unor acte normative necesare aplicării acestei Legi.
În cazul în care aceste măsuri nu ar fi prelungite şi pentru anul 2013, cheltuielile bugetului general consolidat s-ar majora cu circa 44,3 miliarde lei, reprezentând 6,8% din PIB. Aceste cheltuieli sunt nesustenabile din punct de vedere financiar.


Publicat

în

,

de către