CNAS a activat peste 8 mil. carduri de sănătate

card
Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Tănase, a declarat că aproximativ 8 milioane de carduri de sănătate au fost activate în sistem în două luni, fiind validate cu cardul în medie 7,8 milioane de servicii medicale lunar.

Până la această dată au fost activate în sistem 8.200.000 milioane de carduri şi au rămas de distribuit, la nivel naţional, aproximativ 300.000 de carduri de sănătate. Între aceste carduri se află şi cele ale asiguraţilor plecaţi la muncă în străinătate, care probabil că le vor solicita în perioada concediilor pe care le vor petrece în ţară„, a afirmat Mihaela Tănase.

Potrivit statisticilor CNAS, în iunie au fost acordate 12,7 milioane servicii medicale, dintre care 8,3 milioane validate cu cardul.


Publicat

în

de către