Etichetă: agent economic

  • Controale de amploare la agenţii economici

    În luna decembrie, inspectorii ANAF vor efectua controale de amploare la agenţii economici, o atenţie deosebită urmând să fie acordată centrelor comerciale şi zonelor cu risc fiscal semnificativ, în care, cu ocazia controalelor anterioare, s-au constatat cele mai multe abateri. De asemenea, în decembrie, ANAF va organiza mai multe licitaţii pentru valorificarea unor bunuri mobile şi imobile, în vederea recuperării unor sume…

  • Proiect: Sancţiunile în cazul primului control făcut de ANAF la agenţii economici ar putea fi eliminate

    Conform unui proiect de lege iniţiat de UDMR, sancţiunile în cazul primului control făcut de ANAF la agenţii economici ar putea fi eliminate, urmând a fi elaborat un plan de acţiune în baza căruia antreprenorul să beneficieze de ”oportunitatea de a repara neregulile, infracţiunile comise”. Deputatul UDMR Szabo Odon, crede că sistemul actual practicat de ANAF este…

  • Restanţe la creditele în lei şi cele în valută

    Potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR), valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, consemnată în luna decembrie, a ajuns la 8,98 miliarde de lei, în scădere cu 5,8% faţă de luna noiembrie, iar restanţele la creditele în valută s-au ridicat la 11,98 miliarde de lei (echivalent), în scădere cu 6,2%. Astfel, în luna…

  • Numărul de firme noi, în creştere cu 14,41%

    Conform datelor publicate de Registrul Comerţului, ​în primele 9 luni ale anului 2015 au fost înmatriculate 90.387 firme, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi alţi astfel agenţi economici. Astfel, volumul înmatriculărilor s-a majorat cu 14,41% faţă de primele 3 trimestre ale anului trecut. Pe judeţe, creşterea cea mai semnificativă a fost în Tulcea (62,78%), însă aceasta pentru că numărul…

  • TVA la apa de consum pentru populație ar putea să scadă la 9%

    Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice a declarat că taxa pe valoarea adăugată ar putea să scadă la 9% la apa de consum pentru populație, în limita a 5 metri cubi. „Este o inițiativă mai veche de-a mea pe care vroiam s-o aplic. 5 metri cubi pe cap de familie din consumul lunar să aibă TVA de…

  • Ordonanţa privind organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale, aprobată

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice a fost aprobată ordonanţa privind organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale. Astfel, comunicatul precizează că este extins dreptul de participare pentru persoanele de toate vârstele, renunţându-se la pragul minim de vârstă de 18 ani. De asemenea, este eliminată restricţia de câştig cu un singur bon de persoană pe extragere. „Ordonanta mai prevede…