Etichetă: avize de mediu

  • Noi reglementări privind obţinerea autorizaţiei de mediu!

    Mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

  • Verificarea celor 300 de proiecte de microhidrocentrale aflate pe teritoriul României

    La 25 februarie 2016, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca – Palmer, a anunţat că cele aproximativ 300 de proiecte de microhidrocentrale aflate pe teritoriul României vor fi supuse verificării începând cu această săptămână. În vederea efectuării controalelor, au fost formate mai multe echipe ale Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Naționale „Apele Române” și…