Etichetă: BNR
-
Celebrăm 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial
Circulara nr. 43/2023 prevede lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 20 de ani de la adoptarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Aversul monedei prezintă modele de cusături tradiţionale româneşti, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEl” şi anul de emisiune „2023”.
-
BNR.Indicatori monetari – august 2023
Conform unui comunicat BNR masa monetară a înregistrat la sfârșitul lunii august 2023 un sold de 626 029,7 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,6 la sută față de luna iulie 2023, iar în raport cu august 2022 s-a majorat cu 8,5 la sută.
-
BNR. Balanţa de plăţi şi datoria externă – iulie 2023
BNR anunță că în perioada ianuarie – iulie 2023 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 11 892 milioane euro, comparativ cu 15 207 milioane euro în perioada ianuarie – iulie 2022.
-
BNR. Rezerve internaționale – august 2023
La 31 august 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 53.901 milioane euro, față de 53.936 milioane euro la 31 iulie 2023. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.958 milioane euro.
-
În circuitul numismatic a fost lansată o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Voicu
Circulara nr. 34/2023 prevede lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Ion Voicu. Aversul monedei prezintă un disc şi braţul unui pick-up, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2023”.
-
BNR a decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:
-
BNR. Rezerve internaționale iulie 2023!
La 31 iulie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 53.936 milioane euro, față de 53.417 milioane euro la 30 iunie 2023.
-
BNR. Indicatori monetari – iunie 2023
BNR anunță că depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,9 la sută față de luna anterioară, până la 194 163,0 milioane lei și cu 23,7 la sută (12,2 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.
-
BNR. Rata dobânzii plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei
În Monitorul Oficial nr. 657/2023 a fost publicată Circulara nr. 29/2023 privind rata dobânzii plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei începând cu perioada de aplicare 24 iunie – 23 iulie 2023.