Etichetă: bursă

  • BVB lansează portalul pentru informarea investitorilor cu privire la companiile din România

    Daniela Șerban a declarat că Bursa de Valori București (BVB) este gata pentru a lansa portalul pentru informarea investitorilor cu privire la o companie căutată de acesta, inclusiv știrile de presă și o secţiune destinată rapoartelor analiștilor. „Este vorba de un nou portal, intitulat InvestingRomania.com, pe care suntem foarte aproape să îl definitivăm. Ne-am gândit…

  • În doar două luni bursa are de recuperat 2,8%

    Până la finalul anului 2016, bursa are de recuperat 2,8%, în caz cotrar, va închide al patrulea an pe minus în ultimii 20 de ani. Astfel, în doar 2 luni trebuie să crească peste acest nivel ca să închidă anul pe plus. În luna octombrie, indicele BET, referinţă pentru bursa de la Bucureşti, a închis…

  • Bursa de Valori Bucureşti, în creştere

    În şedinţa din 20 septembrie, bursa de la Bucureşti a revenit pe creştere, însă rulajul a continuat să scadă până la 29,811 milioane de lei. Indicele de referinţă BET a înregistrat o apreciere de 0,15%, iar indicele BET-Plus a urcat cu 0,13%. Pe de altă parte, indicele BET-NG a înregistrat un avans de 0,45%, iar…

  • În primul semestru din 2016, preţul energiei s-a micşorat cu aproape 9%

    Potrivit unor date OPCOM, după primele 6 luni ale anului 2016, preţul spot al energiei pe bursa de electricitate OPCOM s-a aflat la aproximativ 30 de euro pe MWh, cu aproape 9% mai puţin faţă de perioada similară a anului 2015. Astfel, preţurile la energie nu au şanse să-şi revină, în perioada 2011-2015 acestea micşorându-se cu 30%. Chiar dacă pentru consumatori această…

  • MECRMA ia măsuri în vederea îmbunătăţirii mediului de afaceri din România

    Sorana Baciu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului și Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, a participat la deschiderea oficială a ședinţei de tranzacţionare a bursei londoneze. În cadrul mesei rotunde, secretarul de stat Sorana Baciu a prezentat participanţilor, investitori instituţionali și instituţii financiare internaţionale, avantajele competitive pe care România le oferă investitorilor străini, precum…

  • FMI încurajează restructurări la companii de stat

    Fondul Monetar Internaţional a recomandat autorităţilor din România să adopte cât mai rapid legislaţie pentru îmbunătăţirea guvernanţei corporative în companiile de stat şi să stabilească liste cu potenţialele listări la bursă sau privatizări. „Misiunea recomandă adoptarea şi implementarea rapidă a legislaţiei pentru îmbunătăţirea guvernanţei corporative la companiile de stat. De asemenea, recomandăm restructurarea masivă a…

  • Valoarea de tranzacţionare a certificatelor verzi în 2015

    În prima jumătate a lunii decembrie, tranzacţiile cu certificate verzi derulate pe bursa de energie OPCOM s-au încheiat la un preţ de 131 lei pe unitate. De altfel, acesta a fost şi preţul la care s-au perfectat toate operaţiunile de vânzare/cumpărare a certificatelor verzi de-a lungul întregului an. În lunile mai şi iunie nu a…

  • Masa lemnoasă provenită din fondul forestier proprietate publică va putea fi valorificată prin licitaţie

    Masa lemnoasă provenită din fondul forestier proprietate publică va putea fi valorificată şi prin licitaţie publică cu preselecţie de tipul licitaţie electronică, precum şi prin vânzarea prin intermediul platformelor electronice sau a pieţelor de tranzacţionare administrate de bursele de mărfuri. Aceste două noi tipuri se adaugă variantelor clasice de licitaţie disponibilie. Începând cu producţia anului…

  • Rezultate mixte pentru SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia

    În luna august, SIF Banat-Crişana (SIF1) a înregistrat un profit de 3,8 milioane de lei, în timp ce SIF Muntenia (SIF4), controlată de SIF1 prin intermediul administratorului, dar şi al deţinerilor directe de acţiuni, a consemnat o pierdere de 26 milioane de lei. Prin urmare, profitul SIF4 pentru primele 8 luni ale anului s-a redus la 79 mil.…

  • Bursa de Valori Bucureşti are cele mai mari comisioane la tranzacţionare

    Bursa de Valori Bucureşti (BVB) are cele mai mari comisioane la tranzacţionare dintre bursele din Europa Centrală şi de Est. Anul trecut în luna octombrie tarifele percepute de BVB au fost reduse, fiind identificate drept barieră în calea dezvoltării pieţei de capital. Totuşi, după tarifele percepute la tranzacţionare, bursa locală rămâne cea mai scumpă de pe continent. În…