Etichetă: card

  • Avem reguli noi privind dotarea operatorilor economici cu POS

    Persoanele juridice care desfasoara activitati de comert cu amanuntul si cu ridicata, precum si cele care desfasoara activitati de prestari de servicii, care realizeaza anual o cifra de afaceri mai mare de 50.000 euro in echivalent lei, au obligatia sa accepte ca mijloc de plata si cardurile de debit si cardurile de credit prin intermediul…

  • Cardurile de reduceri vor fi incluse în categoria veniturilor neimpozabile

    Cardurile de reduceri nenominale și transmisibile distribuite gratuit pe piață, în cadrul unor programe promoționale, vor fi incluse în categoria veniturilor neimpozabile, precum punctele bonus acordate clienților pentru stimularea vânzărilor. De asemenea, costul telefoanelor acordate salariaților de către angajator nu va fi luat în calcul la impozitarea veniturilor asimilate salariilor, regim aplicat astăzi doar pentru…

  • 2017 vine cu obligaţii noi pentru comercianţi

    Potrivit Legii nr. 209/2016, care se va aplica de la 1 ianuarie 2017, comercianții cu amănuntul ce realizează anual o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro vor fi obligați să accepte plăţi cu cardul. Comercianții care acceptă plăţi cu cardul bancar vor putea să acorde avansuri de numerar la terminalele de plată,…

  • Tichetele şi cardurile cadou oferite angajaţilor nu se mai impozitează

    Până anul trecut, tichetele cadou erau supuse impozitului pe venit de 16%, iar cardurile cadou erau neimpozabile. Începând cu 1 ianuarie 2016, noul Cod fiscal prevede că tichetele cadou oferite de Crăciun angajaţilor sunt scutite de impozite şi taxe sociale, atât pentru angajatori, cât şi pentru salariaţi. Astfel, a fost eliminat impozitul pe venit de…

  • Instituțiile publice au obligația să accepte și plata cu cardul

    Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată a fost semnat de președintele Klaus Iohannis. Conform legii, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică și instituțiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi au obligația să accepte și plata cu cardul. Anterior președintele Klaus Iohannis a solicitat reexaminarea actului normativ…

  • Valoarea plăților online cu card, în creştere cu 60%

    Potrivit unor date, valoarea plăţilor online prin card în sistemul 3D Secure la magazinele online româneşti a consemnat o majorare de 59% în primele trei trimestre ale anului 2016, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2015. Astfel, la sfârşitul lunii septembrie 2016, valoarea plăţilor online procesate depăşea 434,2 milioane de euro, faţă de 273,2 milioane de euro –…

  • Lista taxelor şi impozitelor ce pot fi achitate online de persoanele fizice

    Din luna august a acestui an, persoanele fizice au posibilitatea să plătească online, cu ajutorul cardurilor bancare, circa 50 de obligaţii fiscale. Astfel, lista taxelor şi impozitelor pe care contribuabilii persoane fizice le pot achita de acasă sau de la serviciu, prin intermediul sistemului electronic de plăţi, a fost extinsă prin Ordinul MFP nr. 2435/2016. Tipurile de creanţe…

  • Măsuri pentru aplicarea Regulamentului privind comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul

    Hotărârea Guvernului României nr. 677/2016 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2015/751 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2015 privind comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 766 din 30 septembrie 2016. Actul normativ se aplică în relaţia dintre prestatorii de servicii de plată şi…

  • Ce sume cheltuie românii cu cardurile în străinătate

    Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, în primele şase luni ale anului în curs, românii care au călătorit în străinătate au efectuat plăţi cu cardul în valoare de aproximativ 1,5 mld. lei, suma fiind în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Plăţile efectuate de străini cu cardul la comercianţii din România…

  • Contribuabilii din Bucureşti şi Ilfov pot achita taxele şi impozitele cu cardul

    Începând cu data de 29 iulie, persoanele fizice din Bucureşti si din judeţul Ilfov vor putea achita taxele şi impozitele cu ajutorul cardului bancar la ghişeele Administraţiei Finanţelor Publice. Astfel, Ministerul Finanţelor a anunţat că au fost instalate 37 de POS-uri, în 21 de sedii care aparţin Administraţiilor Sectoarelor 1-6 ale Finanţelor Publice, Activităţii de Trezorerie…