Etichetă: conversie

  • Conversia creditelor în franci elvețieni vizează rezolvarea problemelor oamenilor

    Proiectul de act normativ ce vizează Legea privind conversia creditelor în franci elvețieni, trimis de Guvern la Curtea Constituțională a României (CCR), are ca scop rezolvarea problemelor oamenilor în dificultate, nu ale speculatorilor, care au luat credite de milioane. Menţionăm că discuţiile pe tema constituționalității proiectului de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni au fost amânate de…

  • Guvernul contestă la CCR legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei

    Potrivit unor surse guvernamentale, Guvernul contestă la Curtea Constituţională a României legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei. Astfel, legea privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei a primit votul final din partea deputaţilor, consemnându-se 248 de voturi ”pentru”, niciunul împotrivă şi nicio abţinere, după ce atât pragul de 250.000 de franci,…

  • Proiectul privind conversia creditelor readus în dezbatere publică

    Pe 8 septembrie, membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților au hotărât readucerea în dezbatere și punerea pe ordinea de zi a proiectului legislativ privind conversia creditelor. Proiect inițiat de deputatul PSD Ana Birchall. Ana Birchall consideră că problema creditelor în franci elvețieni „tergiversează” de mult prea mult timp și este datoria…

  • Debitorii în CHF au cerut modificarea proiectului de lege privind conversia creditelor

    Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a avut o întrevedere cu reprezentanţii clienţilor cu credite în franci elveţieni. Aceştia din urmă au venit cu un set de propuneri de modificare a proiectului de lege privind conversia creditelor. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, Alin Iacob, reprezentanţii debitorilor au propus eliminarea plafonului referitor la valoarea…

  • O nouă rundă de conversie a obligaţiunilor în acţiuni

    Data de 27 iulie 2015 a fost stabilită, de către Banca Transilvania, simbol bursier TLV, ca dată de fixare a preţului pe acţiune pentru investitorii care au cumpărat obligaţiuni convertibile în 2013 şi doresc acum să le schimbe în acţiuni TLV. Pentru această, cei care doresc convertirea în acţiuni trebuie să trimită o notificare scrisă şi revocabilă către intermediarul BT…