Etichetă: export

  • Monitorizarea exporturilor şi livrărilor intra-comunitare de lemn

    Proiectul de lege referitor la instituirea unor măsuri temporare pentru monitorizarea exporturilor şi livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase a fost adoptat de Senat, şi prevede monitorizarea exporturilor şi a livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestele şi lemn de foc încadrate în poziţiile tarifare 4.401, 4.403 şi 4.407 prevăzute în anexa Regulamentului UE…

  • Deficitul comercial în creştere

    Studiul realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că în primele patru luni al anului curent deficitul comercial a crescut cu 255,5 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă din 2014, la 2,01 miliarde euro, după ce exporturile au urcat cu 5%, iar importurile cu 5,9%. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în perioada 1.I-30.IV 2015 a fost de…

  • Optimism în privinţa exporturilor în acest an

    Ministrul economiei, Mihai Tudose este optimist în privinţa exporturilor şi vede un plus de 20% în acest an, la fel ca în anul 2011. Evaluarea lui Tudose este susţi­nută de contextul macroeconomic stabil, cu o evoluţie stabilă a cursului leu-euro, creştere economică în T1 de 1,6% şi spe­ranţe de redresare economică în zona euro, principala destinaţie…

  • Exportul de buşteni, cherestea şi lemne de foc, interzis timp de 5 ani

    Mai mulţi deputaţi PC-PLR, printre care Bogdan Ciucă, Vasile Drăguşanu, Liliana Mincă şi Florea Damian, au depus pe 25 mai un proiect de lege care propune interzicerea exportului de buşteni, cherestea şi lemn de foc pe o perioadă de cinci ani. Cei 12 iniţiatori ai proiectului consideră necesară o asemnea măsură pe motiv că „prin…

  • Suspendarea exporturilor de buşteni, cherestea şi lemn de foc

    Proiectul de ordonaţă de urgenţă lasant în dezbatere publică, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), prevede suspendarea exporturilor de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, încadrat la poziţiile tarifare 4401, 4403 şi 4407, până la 31 august. De asemenea a fost lansat și proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, care…

  • Previziuni optimiste privind PIB-ul

    Majoritatea analiştilor economici au îmbunătăţit estimările privind creşterea PIB-ului pentru T1 şi pentru întregul an 2015 spre 3%, optimismul fiind reflectat şi de indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România. Indicii au fost încurajatoare în primele luni ale anului în curs pentru comerţ, exporturi şi construcţii, şi ceva mai puţin bune pentru industrie, după ce…

  • Noi estimări de creştere economică a României în 2015 şi 2016

    Datorită consumului intern solid şi revenirii investiţiilor, Comisia Europeană a îmbunătăţit estimările de creştere economică a României, cu 0,1 puncte procentuale, la 2,8% pentru 2015 şi cu 0,4 puncte, la 3,3% pentru 2016. De asemenea, CE susține că încrederea consumatorilor se află la cel mai ridicat nivel post-criză, iar creşterile de salarii anticipate, însoţite de…

  • Din 1 iulie, ajutoare de minimis pentru promovarea companiilor

    Conform unui proiect publicat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în perioada 1 iulie-31 decembrie 2015, operatorii economici vor putea beneficia de scheme de ajutor de minimis în valoare totală de aproximativ 46,3 milioane de lei pentru promovare. Motivul elaborării acestui proiect de ordin îl constituie reglementarea procedurilor de acordare a ajutoarelor de minimis operatorilor…

  • Proiect: Aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului

    Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului a supus spre dezbatere publică proiectul de Ordin privind aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015. Motivul elaborării proiectului de ordin îl constituie reglementarea procedurilor de acordare a ajutoarelor de minimis operatorilor economici care solicită participarea la…

  • Statistici îmbucurătoare privind exportul de energie din 2014

    Potrivit datelor Transelectrica, volumul de energie exportată anul trecut de România, echivalentul a 15% din producţie, a înregistrat cel mai mare nivel din ultimii zece ani, fiind impulsionat atât de un preţ mai mic faţă de media europeană, cât şi de o serie de circumstanţe externe. Printre factorii externi care au condus la creşterea cererii…