Etichetă: fond european

  • Fondul European de Dezvoltare Regională a alocat 100 de milioane de euro pentru 2500 de IMM-uri

    România a încheiat cu Uniunea Europeană, Fondul European de Investiţii şi Banca Europeană de Investiţii o serie de documente aferente Programului Operaţional Iniţiativa pentru IMM-uri (POIIMM) şi anume Acordul de finanţare, Acordul între creditori şi Contractul de gaj. Fondul European de Dezvoltare Regională a alocat suma de 100 de milioane de euro, sprijinind prin POIIMM,…

  • Tehnologia de înalt nivel din România, susţinută de Comisia Europeană

    Potrivit unui comunicat al CE, instituţia a aprobat a doua fază a proiectului ”Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” (ELI-NP), care se derulează la Măgurele, în România. Astfel, au fost alocate peste 140 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională. „ELI este un simbol pentru Europa, fiind prima investiție a UE în infrastructura de cercetare…

  • Gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 746/2015. Astfel, actul normativ stabileşte cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul…

  • Fondul european pentru investiții strategice

    Regulamentul (UE) nr. 2015/1017 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru investiții strategice, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european de proiecte de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1291/2013 și (UE) nr. 1316/2013 – Fondul european pentru investiții strategice, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria…

  • Statul va acorda din 2014 un ajutor unic nerambursabil de 15.000 de euro

    Potrivit declaraţiilor ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, statul va acorda din 2014 un ajutor unic nerambursabil de 15.000 de euro pentru cei care vor să îşi dezvolte fermele şi să iasă din zona de subzistenţă şi semisubzistenţă. “Vor exista măsuri mult mai eficiente decât Măsura 141 prin care acordăm cinci ani 1.500 de euro către gospodăriile ţărăneşti,…