Etichetă: imobile

  • Reducerea Taxei pe valoarea adăugată la utilități

    Proiect de act normativ adoptat recent de senatori, dar care necesită și votul deputaților, prevede reducerea Taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru prestarea mai multor servicii publice. Aplicarea cotei redusă de TVA de 9% se referă la servicii publice de electricitate, gaze, căldură, canalizare și salubrizare. Astfel, ulterior se vor reduce facturi pe care le plătesc în prezent…

  • Măsura aplicării unui TVA diferențiat în funcție de venituri

    Documentul elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Strategia Națională a Locuirii, prevede aplicarea unui TVA de 5% pentru achiziția de imobile noi doar pentru solicitanții care au venituri mai mici decât salariul mediu pe economie, iar persoanele cu venituri care depășesc cu numai 100 de lei salariul mediu pe economie vor plăti TVA de 20%…

  • Executări silite la creditele cu garanții imobiliare luate de persoane fizice

    Potrivit viceguvernatorului Băncii Naţionale Române, Liviu Voinea, până în prezent băncile comerciale au executat 316 imobile depuse garanție de persoane fizice pentru credite imobiliare, iar alte 5.230 de proceduri de executare silită sunt în derulare. Voinea a ţinut să precizeze că la moment există 1,5 milioane de credite contractate de persoane fizice, din care 480.000…

  • Plata despăgubirilor pentru imobilele supuse procedurii de expropriere

    Declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele private situate pe amplasamentul suplimentar al autostrăzii Sebeş-Turda lotul 4, precum şi fondurile necesare plăţii despăgubirilor a fost aprobată de Guvern. Astfel a fost aprobată suma de 779.000 de lei pentru plata despăgubirilor pentru 771 de imobilele proprietate privată care urmează să fie supuse procedurii de expropriere, cu o suprafaţă…

  • Propunere de modificarea a Codului Fiscal în ce priveşte impozitarea suplimentară a imobilelor

    O solicitare din partea Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) susţine introducerea în Codul fiscal a prevederilor privind impozitarea suplimentară a imobilelor, clădiri şi terenuri neîngrijite sau abandonate din intravilanul localităţilor. „Solicităm introducerea în Codul fiscal a prevederilor privind supraimpozitarea imobilelor neîngrijite din România, atât clădiri, cât şi terenuri aflate în intravilanul localităţilor, pentru că avem un…

  • Dobânzile la credite continuă să scadă

    Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, a declarat că dobânzile la credite vor scădea în continuare. Potrivit statisticilor, dobânzile se vor reduce pe toată gama de credite, astfel va începe „să se mişte” activitatea de vânzare-cumpărare a imobilelor, ceea ce indică şi o revenire a creditelor ipotecare. Întrebat de ce băncile nu reduc…

  • Plăţi în numerar pentru imobile şi autovehicule

    Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat că intenţionează să ducă până la capăt măsura de  plafonare a plăţilor în numerar, considerând că este o masură „foarte bună”. O primă acţiune în acest sens a fost eliminarea din proiectul de lege privind plăţile în numerar a interdicţiei de tranzacţionare a imobilelor şi autovehiculelor cu banii jos…

  • Despăgubirile acordate deţinătorilor de imobile aflate pe tronsoane de drumuri naţionale – modificate

    Suma prevăzută pentru despăgubirile acordate proprietarilor deţinători de imobile aflate pe o serie de tronsoane de drumuri naţionale a fost suplimentată de Guvernul cu 376.000 de lei.  Suma suplimentată se referă la coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică ‘Varianta de ocolire a Municipiului Braşov Tronson I – DN1 – DN 11 şi Tronson III – DN…