Etichetă: instrumente financiare

  • Proiect de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, aprobat

    Guvernul a aprobat un proiect de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață. Potrivit unui comunicat, scopul aplicării noilor măsuri îl reprezintă reclasificarea pieței de capital românești în categoria piețelor emergente obiectiv care, odată atins, va aduce României o vizibilitate crescută la nivel european și mondial şi va crea premisele atragerii unor noi categorii…

  • Emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă – Proiect

    Proiectul de Lege privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă a fost lansat, în dezbatere publică,  pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Prin proiect se propune schimbări la: – Prevederile referitoare la informațiile financiare periodice care se referă la situația financiară a emitentului de valori mobiliare și a întreprinderii aflate sub controlul acestuia; – Notificarea privind deținerea unor…

  • Efectuarea unui test de stres din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară

    74 de fonduri deschise de investiții și 29 de fonduri închise de investiții autorizate în România vor participa la un test de stres organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), și care va avea ca dată de referință 31 martie 2016. Efectuarea acestui test are ca scop creşterea încrederii consumatorilor față de piețele și instrumentele financiare nebancare, dar…

  • Proiect de Lege privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă

    Un proiect de Lege privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă a fost lansat în dezbatere publică de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Legea stabileşte cadrul juridic aplicabil emitenţilor de instrumente financiare, precum şi operaţiunilor de piaţă având ca obiect instrumente financiare admise sau care urmează să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau…

  • Numerarul în circulaţie, în creştere cu 1,8% în luna februarie 2013

    La finele lunii februarie 2013, numerarul în circulaţie se cifra la 30,851 miliarde de lei, în creştere cu 1,8% faţă de luna ianuarie 2013 şi în scădere cu 0,8% faţă de februarie 2012, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României /BNR/. Depozitele overnight – conturile curente şi depozitele la vedere, însumau 54,902 miliarde de…

  • Taxa pe tranzacţiile financiare – detalii de la Comisia Europeană

    Joi, Comisia Europeană a adoptat o propunere privind taxa pe tranzacţiile financiare (TTF) care urmează să fie implementată în cadrul cooperării consolidate. După cum au solicitat cele 11 state membre care vor aplica această taxă, directiva propusă reia domeniul de aplicare şi obiectivele propunerii iniţiale privind TTF prezentate de Comisie încă în septembrie 2011. Propunerea…