Etichetă: majorare

  • Salarii mai mari pentru personalul din învățământ

    În Monitorul Oficial nr. 832 din data de 6 noiembrie 2015 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2015 privind unele măsuri în domeniul învăţământului, care are ca obiect majorarea salariilor personalului din învățământ, începând cu data de 1 decembrie 2015. Potrivit informaţiilor furnizate de Executiv, de creşterea salariilor vor beneficia aproape 360.000…

  • Majorarea salariilor angajaţilor de la Agenția Națională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor

    Salariile angajaţilor de la Agenția Națională de Administrare Fiscală şi alte structuri ale Ministerului Finanţelor au fost majorate de Guvern, începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2015, fără să fie anunţat. Astfel funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și din Agenția Națională…

  • Sindicatele din educaţie, nemulţumite de propunerea majorării salariilor cu 10%

    În cadrul unor negocieri dintre premierul Victor Ponta şi liderii sindicatelor din Educaţie cu privire la creşterea salariilor, Guvernul a propus o majorare salarială de 10%, de la 1 decembrie, cu plata la 1 ianuarie 2016, pe când sindicatele au solicitat o creştere de 15%, din noiembrie, sau una de 20%, din decembrie. Sindicatele din Educație sunt…

  • Majorarea cu 10 % a plafonului la medicamentele compensate acordate pensionarilor

    Potrivit unei Hotărâri de Guvern, care urmează să intre în vigoare la 1 octombrie 2015, pensionarii ale căror venituri provenite numai din pensii ating valoarea lunară de 700 de lei vor beneficia de majorarea cu 10% a plafonului prețului de referință pe prescripție a medicamentelor compensate. Actul normativ mai prevede retragerea a 17 tipuri de…

  • Majorarea impozitului pe clădirile şi terenurile neîngrijite

    Consiliile locale vor avea posibilitatea de a majora cu până la 500 la sută a impozitului pe clădirile şi terenurile neîngrijite, aceasta aplicându-se de la 1 ianuarie 2016. În acest sens, Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a decis reintroducerea în Codul fiscal a prevederii de majorare a impozitului. Astfel consiliile locale prin hotărâre vor putea adopta criteriile de încadrare în…

  • Veste bună pentru militarii români şi soldaţii care participă în misiuni internaţionale

    Proiectul de lege al Ministerului Apărării Naţionale prevede majorarea salariilor pentru militarii români, dar şi a soldelor soldaţilor care participă în misiuni internaţionale. Astfel majorarea ar putea fi chiar şi 50 la sută în cazul diurnelor acordate de statul român celor care luptă peste graniţele ţării. În prezent armata română este printre cele mai slab remunerate armate trimise pe frontul din…

  • Dobânzile la creditele noi pentru populație s-au majorat

    Dobânzile la creditele noi pentru populație, atât în lei cât și în valută, s-au majorat, în iulie, însă s-au redus  depozitele pe toată linia.  Potrivit datelor prezentate de Banca Națională a României, dobânzile percepute de bănci la creditele noi în lei acordate populației au urcat de la 6,48% pe an în iunie la 6,84% pe an în iulie. În…

  • Sindicatele din educaţie solicită majorări salariale şi în învăţământ

    Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” solicită ca şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări de salarii ca şi în cazul deciziei majorării salariilor din sănătate. „În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că educaţia şi sănătatea vor fi prioritare. (…) Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel…

  • Salarii mai mari pentru personalul din sănătate

    Potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, odată cu adoptarea noii legi a salarizării bugetarilor, mai mulţi angajaţi din domeniu vor putea beneficia până la finalul lui 2016 de salarii lunare triple. În cazul personalului din sănătate salariile vor creşte cu 10 procente până la sfârşitul acestui an, astfel că un rezident sau un farmacist ar putea…

  • Noi modificări la Legea pensiilor

    În Monitorul Oficial nr. 504 din 8 iulie a fost publicată Legea nr. 192/2015 care prevede noi modificări la Legea Pensiilor, şi anume că persoanele care au lucrat în condiţii mai grele de muncă şi s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 vor beneficia, începând cu anul 2016, de o majorare a pensiilor. Aceste categorii…