Etichetă: nivel

  • Nivelul ratei de absorbție curentă a fondurilor europene

    Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a declarat că pentru cadrul financiar 2007-2013, rata de absorbție curentă a fondurilor europene a rămas, în iulie, la același nivel ca în luna precedentă, respectiv la 76,69%. În dependenţă de programe absorbţia fondurilor europene s-a clasificat astfel: – Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice rata de absorbție curentă – 90,02%; – Programul Operațional Asistență Tehnică…

  • Nivelul câştigului salarial mediu a crescut

    Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că în iunie a crescut câştigul salarial mediu a cu 12 lei (0,7%) faţă de luna anterioară, la 1.818 lei net, cele mai mari valori fiind înregistrate în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.019 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.032 lei). Astfel majorări ale nivelului…

  • Începând cu 1 ianuarie 2015 nivelul accizelor va fi exprimat în lei

    Proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal – act oferit de orice program legislativ, prevede ca nivelul accizelor va fi exprimat în lei pe unitatea de măsură începând cu 1 ianuarie 2015, utilizând nivelul în lei practicat în anul 2014. Ministerul Finanțelor Publice menţionează faptul că nivelul accizelor va fi…

  • Guvernatorul BNR: În următoarele luni inflaţia se va afla între 5-6%

    Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, a afirmat că „în următoarele luni inflaţia se va afla undeva între 5% şi 6%”. „Depinde şi de cum evoluează preţurile volatile şi aici mă refer la agricultură”, a declarat Isărescu. Guvernatorul BNR a precizat că nu crede că impactul majorării tarifelor la gaze naturale şi electricitate asupra preţurilor…

  • Nivelul de colectare a impozitelor este sub cel din alte state UE

    Nivelul de colectare a taxelor şi impozitelor din România este de 75-80%, ceea ce este mult mai redus decât în alte state din UE. Creşterea nivelului de colectare a taxelor şi impozitelor la 90%, cum este în Spania, putea face ca mediul fiscal să arate diferit, a declarat Peter de Ruiter, partener al companiei de audit…

  • Calcule teoretice privind evaziunea fiscală

    Reducerea evaziunii fiscale reprezintă cea mai importantă sursă de venituri şi cea mai puţin folosită. În România se colectează, în total, taxe şi impozite de circa 32 de euro la fiecare 100 de euro din economie, pe când media UE este de 44 de euro la fiecare 100 de euro din PIB, ţinând cont de…