Etichetă: simplificare

  • Simplificarea impozitului pe clădiri

    Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a declarat că impozitul pe clădiri va fi simplificat astfel încât să nu mai fie nevoie de evaluare, adică va exista o bază comună cu coeficienți diferiți pentru rezidențial și nerezidențial. Conform Codului fiscal în vigoare, evaluarea se efectuează după un standard special (GEV 500) dedicat stabilirii valorii impozabile care nu poate fi…

  • Beneficiarii de finanțări doresc proceduri de accesare a fondurilor UE mai simplificate

    Dan Barna, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, declară că pe an ce trece şi de la un interval de finanțare la altul, procedurile emise de Comisia Europeană pentru accesarea fondurilor europene sunt din ce în ce mai  complexe. Beneficiarii de finanțări speră ca autoritățile de la Bruxelles să simplifice lucrurile, însă având în vedere că în intervalul de finanțare…

  • Simplificarea Declaraţiei 088

    Potrivit comunicatului transmis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se lucrează în continuare la simplificarea Declaraţiei 088 prin diminuarea numărului de întrebări şi eliminarea obligaţiei de a anexa documentele necesare. În prezent Declaraţia 088 conţine 20 întrebări şi este necesară anexarea a 11 tipuri de documente în total, dar începând cu 1 iulie 2016 Declaraţia 088 va avea 13 întrebări, fiind…

  • Proceduri vamale simplificate de la începutul lunii mai

    Agenția Națională de Administrare Fiscală anunţă că, începând cu data de 1 mai 2016, firmele care se ocupă de importuri şi exporturi pe teritoriul Uniunii Europene se vor bucura de proceduri vamale simplificate. „Noul Cod vamal va facilita activitatea comercială și va asigura protecția pieței interne. Cooperarea directă mai rapidă cu partenerii comerciali va securiza…

  • Măsuri menite să ieftinească și să simplifice operațiunile bancare

    În septembrie 2016 va intra în vigoare o directivă europeană care prevede mai multe măsuri menite să ieftinească și să simplifice operațiunile bancare, printre care: comisioane bancare reduse sau, la alegerea statului membru, comisioane zero, simplificarea procedurilor pentru schimbarea conturilor de plăți și posibilitatea  de a compara online costurile aferente conturilor de plăți. Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a menționat…