Etichetă: suspendare

  • Suspendarea obligației de plată a contribuției privind reciclarea ambalajelor

    Pentru proasta gestionare a sistemului de colectare și reciclare și lipsa de control a autorităților, patronatele și sindicatele din industria alimentară solicită, la unison demiterea ministrului Mediului, dar și suspendarea obligației de plată a contribuției privind reciclarea ambalajelor până la crearea unui cadru legislativ transparent, echitabil și controlabil pentru toți acei din lanțul de reciclare. Astfel, pentru anul viitor suprataxa…

  • BCR a suspendat operaţiunile de schimb valutar online

    Banca Comercială Română, cea mai mare bancă din ţară a suspendat operaţiunile de schimb valutar care erau făcute prin serviciul de internet banking. Astfel, incertitudinea legată de situaţia din Grecia se face simţită şi în România. Se dă şi o explicaţie: tranzacţiile se vor face la cursul de mâine şi în funcţie de situaţia din…

  • Suspendarea exporturilor de buşteni, cherestea şi lemn de foc

    Proiectul de ordonaţă de urgenţă lasant în dezbatere publică, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), prevede suspendarea exporturilor de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, încadrat la poziţiile tarifare 4401, 4403 şi 4407, până la 31 august. De asemenea a fost lansat și proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, care…

  • ANAF suspendă emiterea deciziilor privind CASS

    Într-un comunicat al ANAF, se arată că preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a dispus suspendarea emiterii şi comunicării deciziilor privind regularizarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru anul 2012, până la clarificarea normelor legale aplicabile în cazul persoanelor fizice care datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate. Sunt vizate de acest ordin următoarele…

  • Noile reguli pentru suspendarea activităţii unei firme

    ANAF va opera după reguli noi. Inspectorii vor putea suspenda activitatea unei firme la a doua abatere şi doar dacă diferenţa dintre bani înregistraţi şi cei descoperiţi trece de 300 de lei. În cazul în care inspectorii Fiscului constată la firme diferenţe de până la 3% din valoarea înregistrată de casa de marcat, dar nu…

  • Aplicarea dispoziţiilor art. 4 din O.G. nr. 41/1998 se suspendă

    În Monitorul Oficial nr. 169 din data de 11 martie 2015 a fost publicată Legea nr. 31/2015 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora. Prin articolul unic al actului normativ se suspendă, până la data 31 decembrie 2016, aplicarea…

  • Procedura de sigilare a magazinelor pe perioada de suspendare a activităţii a fost aprobată

    În Monitorul Oficial al României nr. 149 din data de 27 februarie 2015 a fost publicat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 218/2015 pentru aprobarea procedurii de sigilare a unităţii operatorului economic pe perioada de suspendare a activităţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate…

  • Impactul întreruperii livrării gazelor ruseşti către Uniunea Europeană timp de 6 luni

    Potrivit datelor Comisiei Europeane, în cazul în care Rusia decide să întrerupă livrările de gaze către Uniunea Europeană pentru o perioadă de şase luni, necesarul de gaze naturale în România ar putea creşte cu până la 42%. Comisia Europeană a efectuat un test care analizează impactul suspendării pentru o lună, respectiv şase luni a livrărilor de gaze ruseşti…

  • Condiţiile şi modalităţile de suspendare a inspecţiei economico-financiare

       Acţiunea de inspecţie economico-financiară poate fi suspendată de către conducătorul organului de inspecţie economico-financiară, la propunerea echipei de inspecţie economico-financiară care efectuează controlul, cu avizul şefului de serviciu/birou/compartiment, aceasta este noutatea adusă de Ordinul viceprim-ministrului, ministrului finanţelor publice nr. 1553/2012. Potrivit actului normativ, suspendarea se poate face atunci când este îndeplinită una dintre următoarele…