Încasări de milioane de euro din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră

gaze-sera
Potrivit datelor publicate de către Ministerul Finanțelor Publice, România a primit în septembrie peste 15,2 milioane de euro în urma comercializării, pe platforma de licitație comună a Uniunii Europene, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalațiilor staționare și sectorului aviației.

Au fost vândute peste 3,6 milioane de certificate aferente instalațiilor staționare, cu o valoare de aproximativ 15,2 milioane de euro şi 14.000 de certificate aferente sectorului aviației, cu o valoare de 63.980 de euro. Din luna februarie şi până în luna august, Finanţele au încasat între 5,2 milioane euro şi 20,4 milioane de euro din respectivele certificate, iunie fiind luna cu cele mai mari încasări.

Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene s-a aplicat pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007, în primă fază şi în a doua fază în perioada 2008 – 2012. Statul român participă la schema de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră începând cu data aderării la Uniunea Europeană.


Publicat

în

,

de către